Dosar 11/32/2022 din 14.01.2022

litigiu privind achiziţiile publice


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 11/32/2022
Data dosar:
14.01.2022
Instanta:
Curtea de Apel Bacău
Departament:
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
litigiu privind achiziţiile publice
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.03.2022 la ora 9:00

    Complet: AP7 amânări
  • Alte soluţii

    În rejudecare conform art. 34 alin. 4 din Legea 101/2016, admite în parte contestaţia formulată de contestatoarea SC BRANTNER SERVICII ECOLOGICE SRL în contradictoriu cu intimata-autoritate contractantă Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „ECONEAMŢ”. Dispune obligarea autorităţii contractante la adoptarea măsurilor necesare restabilirii legalităţii prin publicarea unei erate care să clarifice modul de facturare către beneficiari, respectiv modul în care tarifele T10-T13 urmează a fi evidenţiate în facturi, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii. Obligă autoritatea contractantă să dispună prelungirea termenului-limită de depunere a ofertelor cu 25 de zile, începând cu data publicării eratei conţinând măsurile de remediere impuse prin prezenta decizie. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 15.03.2022.

    Hotarare 164/2022 din 15.03.2022
  • Sedinta din data de 10.03.2022 la ora 9:00

    Complet: AP7
  • Amână pronunţarea

    În vederea deliberării, amână pronunţarea pentru data de 15.03.2022, pronunţarea urmând a fi făcută potrivit art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 10.03.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.03.2022
  • Sedinta din data de 15.02.2022 la ora 9:00

    Complet: AP7 amânări
  • Alte soluţii

    Admite plângerea. Modifică în parte decizia CNSC nr.4/C3/3200/3.01.2022 în sensul că admite criticile din contestaţie vizând: aplicarea principiului „plăteşte pentru cât arunci”, modul de calcul al redevenţei şi desemnarea persoanelor cu funcţii de decizie în procedură. Obligă autoritatea contractantă să modifice documentaţia de atribuire contestată potrivit considerentelor prezentei decizii. Reţine cauza spre rejudecare pe fond în privinţa criticilor din contestaţie vizând indicarea destinatarilor tarifelor T10-T13 şi nelegalitatea art. 10 al. 1 şi art. 12 al. 5 din modelul contractului de achiziţie. Stabileşte termen de judecată la 10.03.2022, ora 9,00, pentru când se vor cita părţile. Menţine măsurile dispuse prin decizia CNSC contestată. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 15.02.2022.

    Hotarare 110/2022 din 15.02.2022
  • Sedinta din data de 10.02.2022 la ora 9:00

    Complet: AP7
  • Încheiere

    Amână pronunţarea la 15.02.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 10 februarie 2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.02.2022
  • Sedinta din data de 20.01.2022 la ora 9:00

    Complet: AP7
  • Respinge cererea de suspendare

    Respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect. Definitivă. Pronunţarea va fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Hotarare 37/2022 din 20.01.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD