L***** G*******
ReclamantL***** O*** M****
ReclamantL***** M***** D****** S*****
ReclamantC***** C***** - P*** P*****
PârâtF******* A******** - C*********
PârâtRespinge ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesual pasive a UAT Cătina. Admite în parte cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanţii L***** G*******, LEONTE MARGARETA, L***** O*** M**** şi LEOMAR MARKET DISTRIB SRL în contradictoriu cu pârâţii COMUNA CĂTINA prin Primar, cu sediul în comuna Cătina, judeţul Buzău şi FULGEANU ALEXANDRU – CONSTANTIN şi în consecinţă: Dispune obligarea pârâţilor la eliminarea de pe pagina de facebook a Primăriei comunei Cătina a postărilor referitoare la reclamanţi, aşa cum au fost prezentate în cererea de chemare în judecată, până la soluţionarea pe fond a litigiului, dar nu mai mult de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în cazul în care nu se introduce acţiune pe fondul cauzei. Respinge ca inadmisibil capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la încetarea publicării si comunicării pe orice cale prin care pot ajunge în spaţiul public, în viitor, a oricăror afirmaţii, directe sau indirecte, de natura să încalce drepturile reclamanţilor la viaţa privata, la demnitate, onoare si buna-reputaţie, la imagine. Ia act că se vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se depune la Judecătoria Pătârlagele. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, la 22.07.2022.
Hotarare 789/2022 din 22.07.2022Respinge ca neîntemeiată excepţia de necompetenţă materială. Menţine cauza pe rolul Judecătoriei Pătârlagele, termen: 22.07.2022, ora 09:00 cu citarea părţilor. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, la 18.07.2022.
Incheiere de sedinta din 18.07.2022