B** P****** S**
ReclamantD*** C******* M*****
PârâtAdmite cererea de abţinere formulată de domnul judecător Pomenea Marian, titular al completului de judecată CN4, de la soluţionarea cauzei civile înregistrată pe rolul Judecătoriei Giurgiu sub nr.12253/236/2022. Se trimite dosarul la registratura instanţei pentru repartizarea aleatorie a cauzei, după blocarea completului iniţial învestit. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei azi, 11.01.2023, la sediul Judecătoriei Giurgiu.
Incheiere abtinere din 11.01.2023Pre?edintele completului de judecată CN4 , judecător Pomenea Marian a formulat cerere de abţinere de la judecarea dosarului civil numărul 12253/236/2022, având ca obiect acţiunea în răspundere contractuală formulată de către reclamanta B** P****** S**.în contradictoriu cu pârâtul D*** C******* M***** , întrucât a soluţionat anterior dosarul civil nr. 4931/236/2020, privind o cerere în anulare , între aceleaşi părţi, având aceleaşi pretenţii, pronunţând sentinţa civilă nr. 2966/28.09.2020 , prin care a analizat raportul juridic dintre părţi, iar prin întâmpinarea formulată în cauza de faţă, , pârâtul chiar a făcut unele remarci critice asupra sentinţei.
Incheiere de sedinta din 10.01.2023