M****** R**** Ş*****
InculpatŞ******* T**** I*****
Parte vătămatăŞ******* N****** D****
Reprezentant legalÎn temeiul art. 233 Cod penal cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod proc.pen., condamnă pe inculpatul Modoran Rare? ?tefan, în prezent aflat în stare de arest preventiv, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie (persoană vătămată ?tefăroi Tudor Ipolit). În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin.1 lit. c Cod penal. În baza art. 65 alin. (1) şi (3) raportat la art.66 alin.1 lit. a), b) C. pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 404 alin. 4 C.proc.pen., raportat la art. 72 alin. 1 C.pen., deduce din pedeapsa principală durata reţinerii ?i a arestului preventiv din data de 23.04.2022 la zi. În temeiul art. 399 alin. 1 şi 4 Cod proc.pen., menţine starea de arest preventiv a inculpatului. În temeiul art. 7 alin. (1) raportat la art. 3, art. 4 alin. (1) lit. b) ?i pct. 17 din Anexa I din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul M****** R**** Ş*****, la rămânerea definitivă a hotărârii. În temeiul art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, inculpatul va fi informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru ob?inerea ?i stocarea în Sistemul Na?ional de Date Genetice Judiciare a profilului său genetic. În temeiul art. 19, art. 25 C.pr.pen., raportat la art. 397 alin. 1 din C.pr.pen., admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă Ş******* T**** I*****, şi obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale. Menţine măsura sechestrului asigurător dispus prin ordonan?a nr. 3350/P/2022 din 11.05.2022 prin care s-a dispus instituirea sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile ?i imobile, prezente ?i viitoare, până la concuren?a sumei de 10.000 de lei, bunuri apar?inând inculpatului Modoran Rare? ?tefan. În temeiul art. 272 alin. 2 C. proc. pen. dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 1000 lei, reprezentând onorariul parţial al avocatului din oficiu (pentru inculpat). În temeiul art. 272 alin. 2 C. proc. pen. dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 470 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu (pentru persoana vătămată). În temeiul art. 274 alin. 1 CPP, obligă inculpatul la plata sumei de 2.000 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat. Executorie în ceea ce priveşte menţinerea arestului preventiv faţă de inculpat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată, astăzi, 28.09.2022, prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2614/2022 din 28.09.2022Stabileşte termen pentru deliberare, pronunţare şi redactare la data de 28.09.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 13.09.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.09.2022