P********** A********
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B******** S***** 5
PârâtC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite cererea. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurata în sentinţa civilă nr.4886/12.07.2022 din dosarul nr.12347/3/2022, în sensul că numele corect al reclamantului este P********** A********, şi nu Potîrniche Alexandru, cum din eroare s-a menţionat. Cu apel, în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Pronunţată astăzi, 30.08.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 30.08.2022Admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Casa Locală de Pensii Sector 5, invocată de instanţă din oficiu şi, în consecinţă, respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă. Admite în parte acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta C*** D* P***** A M*********** B********. Obligă pârâta să emită o nouă decizie, prin care să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului, retroactiv, începând cu data de 01.03.2022, cu luarea în considerare a veniturilor suplimentare reprezentând ore peste program, CO, spor vechime, men?ionate în adeverin?a nr.15/01.02.2022 emisă de S.C. SIMAR S.A. Cu apel, în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Executorie. Pronunţată astăzi, 12.07.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei.
Hotarare 4886/2022 din 12.07.2022Amână pronunţarea la data de 12.07.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.07.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.07.2022