B********* Z***** J****
ContestatorP************** S***
IntimatRespinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămase fără obiect. Respinge excepţia netimbrării, ca neîntemeiată. Admite în parte excepţia tardivităţii invocată de către intimată, iar pe cale de consecinţă: Respinge cererea de chemare în judecată formulată de către contestatorul BISCONTINI ZOLTÁN JÁNOS, în contradictoriu cu intimatul ProsperoCapital S.a.R.L., în ceea ce priveşte motivele ce ţin de nelegalitatea executării silite însăşi prin rapotare la data formulării cererii de încuviinţare a executării silite. Admite în parte contestaţia la executare formulată, iar pe cale de consecinţă: Anulează executarea silită şi actele de executare efectuate în dosarul execuţional nr. 1178/2018 al B.E.J. Vlas Maria Cristina începând cu data de 29.03.2022, respectiv dispoziţia de poprire emise la această dată, cât şi actele de executare subsecvente acesteia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Miercurea Ciuc. Prezenta se comunică la rămânerea definitivă B.E.J. Vlas Maria Cristina. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 30.09.2022.
Hotarare 1758/2022 din 30.09.2022Amână pronunţarea la data de 30.09.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.09.2022depunerea dosarului de executare
Incheiere de sedinta din 14.07.2022citarea intimatului
Incheiere de sedinta din 26.05.2022