N***** I****
ContestatorC*** J******** D* P***** B***** P*** R***** L****
IntimatAdmite contestaţia formulată de contestatoarea N***** I**** în contradictoriu cu intimata CASA JUDEŢEANĂ de PENSII Braşov, prin reprezentant legal, împotriva Deciziei nr. 13443/28.03.2022 emisă de intimată şi, în consecinţă: Anulează Decizia nr. 13443/28.03.2022 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Braşov şi o obligă pe aceasta să emită în favoarea contestatoarei o nouă decizie de pensionare, prin care să fie valorificată ca fiind lucrată în grupa a II-a de muncă, în procent de 70%, şi perioada 15.09.1998-15.03.1999, aşa cum reiese din Certificatul nr. CCPR-22-311/13.04.2022 emis de SC Archivum SRL Giurgiu. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată astăzi, 29.09.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 973/2022 din 29.09.2022Amână pronunţarea pentru data de 29.09.2022, aceasta urmând a se realiza prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.09.2022