S***** C*********
ReclamantC*** T********** D* P***** B****
PârâtAdmite în parte acţiunea. Obligă pârâta să emită reclamantului o nouă decizie de pensie cu luarea în calcul a stagiului de cotizare de 20 ani, raportat la grupa I de muncă în care ?i-a desfăşurat activitatea, potrivit prevederilor Legii nr. 3/1977, în conformitate cu OUG nr. 4/2005 şi Decizia nr.11/2015 a ICCJ. Obligă pârâta către reclamant la plata diferenţelor dintre pensia cuvenită şi pensia încasată începând cu 19.04.2022, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data plăţii efective, precum şi dobânda legală aferentă (începând cu data introducerii acţiunii –16.05.2022) până la data plăţii efective. Respinge capătul de cerere formulat de reclamant privind acordarea diferen?elor de pensie pentru perioada 19.04.2019 – 19.04.2022. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1550 lei. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Sub sancţiunea nulităţii, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Buzău. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 10.11.2022.
Hotarare 866/2022 din 10.11.2022Amana pronuntarea la data de 10.11.2022. Pronuntarea se va face prin punerea solu?iei la dispoziţia părtilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 27.11.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.10.2022Amână pronun?area la data de 27.10.2022 Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 21.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.10.2022