B***** E*********** J*********** Z******** M***** A*****
PetentI** V******* M********* S*
CreditorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de către petentul BEJ ZMA (din circumscripţia Curţii de apel Târgu-Mureş) privind pe: ? creditor: IVM SA ? debitor: BP ? ÎN CONSECINŢĂ, Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu constând în Contractul de credit încheiat la distanţă nr. 79640/08.09.2021 pentru realizarea creanţei având ca obiect suma de 3.067,71 lei (compusă din 900 lei, reprezentând debit principal + 1.343,18 lei, reprezentând dobândă remuneratorie + 824,53 lei, reprezentând dobândă penalizatoare). Încuviinţarea executării silite se extinde şi asupra sumelor prevăzute în titlurile executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate, inclusiv cu privire la cheltuielile de executare, dobânzile, penalităţile şi celelalte accesorii calculate potrivit art. 670 şi art. 628 Cod Procedură Civilă. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu, în toate modalităţile de executare prevăzute de lege. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 03.11.2022.
Incheiere de executare silita 7003/2022 din 03.11.2022Amână judecarea cauzei. Dispune emiterea unei adrese către petent, cu solicitarea ca, anterior următorului termen de judecată, să depună la dosar dovada creditării contului debitorului şi dovada comunicării către debitor a notificării privind declararea scadenţei anticipate. Stabileşte termen de judecată la data de 03 noiembrie 2022. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei, conform art. 402 Cod procedură civilă, astăzi, 31 octombrie 2022.
Incheiere de sedinta din 31.10.2022