B**** -* D***** C*******
InculpatS* D****** P*** I***** M***** M******
Parte vătămatăÎn baza art. 346 alin. (1) C.proc.pen. constată că Judecătoria Timişoara este competentă în soluţionarea prezentei cauze, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 6716/P/2021 din data de 09.05.2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpatul Boaru Daniel Cristian, cercetat sub aspectul săvâr?irii infrac?iunii de furt prev. de art. 228 alin. 1 Cod Penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Boaru Daniel Cristian. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată astăzi, 25.07.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheierefinalacamerapreliminara din 25.07.2022