C***** I*** M****
InculpatI. În baza art. 396 alin. 2 şi alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul C. I.M. la pedeapsa de 1 an ?i 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 44 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b şi lit. i din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b şi lit. i din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule. II. În baza art. 96 alin. 4 Cod penal revocă suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare stabilită prin sentin?a penală nr. 406/24.11.2020 a Judecătoriei Turda în dosar 4188/328/2020, definitivă în data de 08.12.2020 ?i dispune executarea acestei pedepse. În baza art. 96 alin. 5, art. 44 alin. 2, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal contopeşte pedeapsa de 1 an ?i 6 luni închisoare stabilită prin prezenta sentin?ă cu pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin sentin?a penală nr. 406/24.11.2020 a Judecătoriei Turda în dosar 4188/328/2020, definitivă în data de 08.12.2020, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an ?i 6 luni închisoare la care adaugă sporul de 1/3 din cealaltă pedeapsă (4 luni) rezultând pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare pe care inculpatul o va executa în regim de deten?ie. În baza art. 72 alin. 1 Cod penal deduce din pedeapsă perioada în care inculpatul a fost re?inut: 17.01.2022. În temeiul art. 45 alin. 1 lit. a, art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b, lit. i din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule, pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 45 alin. 5, art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b, lit. i din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule. În temeiul dispoziţiilor art. 399 alin. 1 raportat la art. 362 alin. 2 Cod procedură penală menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpat. Menţine obligaţiile prevăzute de art. 215 alin. 1 lit. a, b, c şi alin. 2 lit. a, i şi j Cod de procedură penală: - să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, - să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la Secţia 4 Poliţie Rurală Câmpia Turzii, jud. Cluj conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu depăşească limita teritoriului Cluj, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar în faţa căruia se află cauza, - să nu conducă nici o categorie de autovehicule, - să nu deţină, folosească, poarte nicio categorie de arme. Supravegherea revine Secţiei 4 Poliţie Rurală Câmpia Turzii, jud. Cluj, care va stabili programul de supraveghere conform art. 215 alin. 1 lit. c Cod de procedură penală. Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor încălcării cu rea-credinţă a măsurii controlului judiciar, anume înlocuirea cu măsura preventivă a arestului la domiciliu ori a arestului preventiv. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 1500 lei (900 de lei în cursul urmăririi penale şi 600 de lei în cursul judecăţii) cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în data de 28 iulie 2022 prin punerea hotărârii la dispozi?ie prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 269/2022 din 28.07.2022lipsă timp deliberare
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.07.2022Conform dispoziţiilor art. 391 al. 1 Cod procedură penală deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii vor avea loc in data de 21 iulie 2022. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 16.06.2022angajare avocat
Incheiere de sedinta din 26.05.2022