S* M** I*********** D**** S**
ReclamantE****** R****** A******** R********** S*
PârâtR***** M******
IntervenientAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. M&R INTERMEDIERE DAUNE S.R.L., în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE-REASIGURARE S.A. şi intervenienta forţată R***** M******, având ca obiect pretenţii. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.326,20 de lei, reprezentând diferenţă restantă de despăgubire, în dosarul de daună EJ00962898. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 246,13 lei, reprezentând penalităţi de întârziere aferente sumei de 3.326,20 de lei, calculate de la data de 10.04.2022, până la data introducerii acţiunii, 17.05.2022, precum şi în continuare, până la data plăţii efective a diferenţei de despăgubire. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.210 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, formate din 952 de lei – onorariu avocaţial şi 258 de lei – taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Timi?oara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, cu mijlocirea grefei instanţei, azi, data de 24.11.2022.
Hotarare 24007/2022 din 24.11.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 24.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 15.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.11.2022AMANA CAUZA LA DATA DE 15.11.2022, ORA 09,00.
Incheiere de sedinta din 04.10.2022