T****** V****
Apelant INCULPATP***** B***** M****
Intimat PARTE CIVILAP***** R***** M*****
Intimat REPREZENTANT LEGALS* A***** Ţ***** S*
Intimat PARTE RESPONSABILA CIVILMENTEtermen preschimbat pentru data de 19 august 2022
În baza art. 421 alin. (1) pct.2) lit. a) Cod procedură penală admite apelul declarat de inculpatul T****** V**** împotriva Sentinţei penale nr. 476 din 22 iunie 2022 pronunţată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. 1278/252/2022. Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând cauza: Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului T****** V**** de către prima instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau sustragerea urmelor acestuia” prevăzută de art. 338 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5) Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, de la 4 ani şi 6 luni închisoare, la 3(trei) ani şi 3(trei) luni închisoare. Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului T****** V**** de către prima instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală din culpă” prevăzută de art. 196 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5) Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, de la 9 luni închisoare, la 6(şase) luni închisoare. Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului T****** V**** de către prima instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” prevăzută de art. 335 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5) Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, de la 4 ani închisoare, la 2(doi) ani închisoare. Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului T****** V**** de către prima instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice” prevăzută de art. 337 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5) Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, de la 3 ani închisoare, la 2(doi) ani închisoare. În baza art. 38 alin. 2) şi art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal, contopeşte după regulile concursului de infracţiuni pedepsele principale susmenţionate aplicate inculpatului T****** V****; după cum urmează: aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 3 luni închisoare, la care adaugă un spor de 1/3 din cuantumul celelalte pedepse, respectiv 1 an şi 6 luni închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani şi 9 (nouă) luni închisoare în regim de detenţie. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 424 alin. (3) Cod procedură penală raportat la art. 72 alin. (1) Cod penal deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatului T****** V****, durata reţinerii şi a arestului preventiv, începând cu data de 20.03.2022 la zi. În baza art. 424 alin. (2) raportat la art. 399 alin. (1) şi art. 241 alin (1) lit. c) Cod procedură penală constată încetată de drept măsura arestului preventiv dispusă faţă de inculpatul T****** V****; măsură care în condiţiile art. 550 alin. (1) Cod procedură penală se va pune în aplicare simultan cu punerea în executare a pedepsei principale aplicate în prezenta cauză. În baza art. 272 Cod procedură penală, dispune virarea sumei de 470 lei, în favoarea d-nei avocat Rada Maria Cristina, reprezentând onorariu avocat; respectiv dispune virarea sumei de 868 lei în favoarea d-lui avocat Finta Paul reprezentând onorariu avocat din oficiu; sume ce vor fi achitate din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Timiş, care în temeiul art. 275 al. 6 Cod procedură penală, rămâne în sarcina statului. În baza art. 275 alin 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată, în condiţiile art. 405 alin. 1 Cod procedură penală, prin punerea hotărârii la dispoziţia participanţilor la procesul penal prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 19 august 2022.
Hotarare 761/2022 din 19.08.2022În baza art.391 raportat la 405 C.p.p., stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare la data de 23.08.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din 17.08.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.08.2022