I********* G*******
ContestatorP****** M******** S***** S***** P******** A***
IntimatAdmite contestaţia la executare formulată de contestatorul II PĂROIU GHEORGHE, în contradictoriu cu intimata SC POLARIS M. HOLDING SRL. Anulează executarea silită şi toate actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 490/2022 al BEJ Acta non Verba, precum şi încheierea de încuviinţare a executării silite nr. 792 din 15.06.2022, pronun?ată de Judecătoria Zimnicea în dosarul nr. 1071/339/2022. În baza art. 453 alin. l Cod procedură civilă, obligă intimata SC POLARIS M. HOLDING SRL la plata către contestator a sumei de 55,93 lei, reprezentând contravaloare copii dosar executare. Dispune restituirea taxei judiciare de timbru în cuantum de 70 de lei, către contestator, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. În cazul exercitării apelului, cererea se depune la Judecătoria Zimnicea. Pronunţată astăzi, 19.10.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 530/2022 din 19.10.2022Amână pronun?area în cauză la data de 19.10.2022. Pronunţată astăzi, 05.10.2022, prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.10.2022Respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării silite, formulată de contestatorul II PĂROIU GHEORGHE, în contradictoriu cu intimata SC POLARIS M. HOLDING SRL, în cauza având ca obiect contesta?ie la executare. Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare, cerere de apel care se va depune la Judecătoria Zimnicea. Pe fondul contestaţiei la executare, amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 05.10.2022, ora 11.00. Pronunţată astăzi, 10.08.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 10.08.2022