A*** D*** S*** S*****
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtI**** G*******
IntervenientAdmite în parte cererea formulată de reclamanta AUTO DATA SOFT SRL, în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A., şi intervenientul forţat IGNAT GEORGE. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 346,96 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 03.01.2022 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 764 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 22.09.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 13994/2022 din 22.09.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 22.09.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 06.09.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.09.2022