G******* E***
PârâtS***** G******* A****** D***** Ş* A******** S**** L********* J*** A* G******* C* E*** I***
ReclamantAdmite cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa, la data de 17.01.2022, sub număr de dosar asociat 1292/98/2020/a3, formulată de reclamanta SOCIETATEA PROFESIONALĂ CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ „SILVIAN GĂVĂNEA, ADRIANA DOICIU ŞI ASOCIAŢII” SPRL (date) – lichidator judiciar al debitoarei Gheorghe C. Emil Întreprindere Individuală (date), în contradictoriu cu pârâtul G******* E*** (date). Obligă pe pârâtul G******* E*** să suporte întreg pasivul debitoarei Gheorghe C. Emil Întreprindere Individuală şi să aducă la masa credală a debitoarei suma de 1.336.120,77 lei. Cu drept de apel în termen de 7 (şapte) zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Ialomiţa – Secţia civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 16.03.2022.
Hotarare 277/2022 din 16.03.2022În baza art. 396 din Noul Cod de procedură civilă, pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise, amână pronunţarea la data de 16.03.2022, ora 08:30, Complet 4 sindic, când pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei. Dată în şedinţă publică astăzi, 11.02.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.02.2022