R*** T******
PârâtR*** A********
PârâtL**** G** R****** S*****
ReclamantAdmite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta Societatea Linde Gaz România S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii R*** T****** şi R*** A********. Obligă pârâţii, în solidar, să plătească reclamantei suma de 5.519,52 de lei reprezentând contravaloare facturilor emise şi neachitate. Obligă pârâţii, în solidar, să plătească reclamantei penalităţi de întârziere contractuale în valoare de 7.445,83 de lei, calculate de la scadenţa facturilor şi până în data de 10.06.2022 şi, în continuare, în procent de 0,2% pe zi de întârziere, din 11.06.2022 şi până la achitarea efectivă a debitului principal. Obligă pârâţii, în solidar, să plătească reclamantei suma de 229,98 de lei / lună reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă, începând cu 07.07.2021 până la data restituirii în natură a bunului. Obligă pârâţii, în solidar, să plătească reclamantei suma de 700 de lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate cu taxa judiciară de timbru şi cu onorariul de avocat. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Cornetu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 29.11.2022.
Hotarare 6805/2022 din 29.11.2022Având nevoie de timp suplimentar pentru a delibera, amână pronunţarea pentru data de 29.11.2022. Pronun?area se va face prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.11.2022