B***** E******** P***** D** C***** J*********** B****
PetentR******* M*****
IntimatÎn baza art.571 alin.2 C.pr.pen. asupra sesizării formulată de către judecătorul delegat din cadrul BIROULUI EXECUTĂRI PENALE DE LA JUDECĂTORIA BEIUŞ, în dosarul nr. 1304/187/2022 pentru analizarea oportunităţii menţinerii, înlocuirii sau încetării măsurii de siguranţă a internării medicale, privind pe intimatul R******* M*****, internat în Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Ştei dispune: Menţine măsura de siguranţă a internării medicale prevăzută de art.110 Noul Cod Penal, luată faţă de intimatul R******* M*****, internat în Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Ştei cu FO nr. 30/2021, în baza încheierii penale nr. 53/2021 pronunţată de Judecătoria Aiud în dosar nr. 1635/175/2021. În baza art. 272 C. pr. penală obligă Ministerul Justiţiei să plătească din fondurile sale suma de 313 lei, onorar de avocat din oficiu, pentru av.Bucurean Decebal, din cadrul Baroului Bihor, având delegaţia pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 3091/30.05.2022. Obligă Ministerul Justiţiei să vireze din fondurile sale, în contul Serviciului Judeţean de Medicină Legală-Bihor suma de 85 lei, reprezentând contravaloarea raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 1273/IV/214/2022. În baza art. 275 alin. 3 C. pr. penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicarea copiei minutei cu intimatul şi procurorul. Pronunţată în data de 15.06.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 396/2022 din 15.06.2022Amână pronuntarea la data de 15.06.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.05.2022