Dosar 13014/288/2022 din 03.11.2022

contestaţie la executare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 13014/288/2022
Data dosar:
03.11.2022
Instanta:
Judecătoria Râmnicu Vâlcea
Departament:
CIVILA
Obiect:
contestaţie la executare
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.01.2023 la ora 09:00

    Complet: Amanare pronuntare - CIVIL C17
  • Anulează cererea

    Admite excepţia netimbrării contestaţiei la executare silită. Anulează contestaţia la executare silită privind pe contestatorul Voiculescu Ioan, în contradictoriu cu intimata G**** L****, ca netimbrată. Încuviinţează onorariu ocazionat de fotocopierea şi transmiterea dosarului de executare nr. 1476/2022 pentru Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti Buzatu şi Ciucăr-Cinca, în cuantumul solicitat, respectiv 80 lei, şi stabileşte în sarcina contestatorului Voiculescu Ioan obligaţia de a achita onorariul încuviinţat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Rm. Vâlcea, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată, astăzi, 20.01.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Hotarare 187/2023 din 20.01.2023
  • Sedinta din data de 16.01.2023 la ora 09:00

    Complet: Amanare pronuntare - CIVIL C17
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru a delibera, instanţa va amâna pronunţarea la data de 20 ianuarie 2023, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin 2 Cprciv.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.01.2023
  • Sedinta din data de 09.01.2023 la ora 09:30

    Complet: Civ C17
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru a delibera, instanţa va amâna pronunţarea la data de 16 ianuarie 2023, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin 2 Cprciv.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.01.2023

Flux dosar


Actualizare GRPD