P****** A********
PetentO***** S***** - P*** P*****
PârâtI**** A*******
PârâtP***** R*****
PârâtT***** G***
PârâtAdmite, în parte, cererea de ajutor public judiciar formulată de petenţii Plămadă Alexandru. Dispune eşalonarea plăţii taxei judiciare de timbru în cuantum de 2119 lei stabilită în dosarul nr.1305/297/2022 aflat pe rolul Judecătoriei Săveni, în 15 rate lunare egale, în cuantum de 141,26 lei fiecare, începând cu luna ianuarie 2023. Cu drept la cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Săveni. Cercetată în cameră de consiliu şi pronunţată azi, 29.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheierefinalacameraconsiliu din 29.11.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 29.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 17.11.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.11.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 17.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 11.11.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.11.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 11.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 27.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.10.2022