Dosar 13074/271/2022 din 11.08.2022

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 13074/271/2022
Data dosar:
11.08.2022
Instanta:
Judecătoria Oradea
Departament:
SECŢIA CIVILĂ
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.01.2023 la ora 08:30

    Complet: C 24 civil-
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea formulată de reclamanta DISTRIGAZ VEST S.A., în contradictoriu cu pârâtul G**** R***. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 954,59 lei reprezentând contravaloare regularizare TR şi la plata dobânzii legale penalizatoare, în cuantumul prevăzut de lege, de la data scadenţei până la data achitării efective a debitului. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 50 lei reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru şi suma de 300 lei onorariu avocat. Executorie de drept. Cu drept de a declara apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii, care se va depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 23.01.2023.

    Hotararecameraconsiliu229/2023 din 23.01.2023

Flux dosar


Actualizare GRPD