Dosar 13090/325/2022 din 19.05.2022

părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia (art.338 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 13090/325/2022
Data dosar:
19.05.2022
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia (art.338 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 04.07.2022 la ora 10:00

    Complet: C6P
  • Condamnare

    În temeiul art. 396 alin 1, 2 şi 10 C.p.p rap la art. 338 alin. 1 C pen. şi art. 41 alin.1 rap la art. 43 alin.5 C.pen condamnă pe inculpatul CĂLDĂRA? DARIUS, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului, în stare de recidivă postexecutorie. În baza art. 67 C. pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 65 alin. 1 C.pen aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implica exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cpp rap. la art. 335 alin. 1 C.pen, cu aplic. art. 41 şi art. 43 alin. 5 C.pen condamnă pe inculpatul CĂLDĂRAŞ DARIUS, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, în stare de recidivă postexecutorie. În baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cpp rap. la art. 196 alin. 1 C.pen, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. În baza art. 38 alin. 1 şi 2 C.pen constata că infracţiunile deduse judecăţii se află în stare de concurs real şi ideal. În baza art. 39 alin. 1 lit. b C.pen contopeşte pedepsele de mai sus şi aplică pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor obligatoriu de 7 luni închisoare (1 an şi 6 luni + 3 luni / 3= 7 luni), reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 1 lună închisoare, în regim de detenţie. În baza art. 45 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen. – constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin.1 lit. c Cod penal. În temeiul art. 45 alin. 5 C.pen. raportat la art. 65 alin. 1 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen. – constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se execută de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform art. 65 alin. (3) C.pen. În baza art. 45 alin. 3 lit. b C.pen adaugă la pedeapsa complementară aplicată în prezenta hotărâre, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., pe o durată de 2 ani, stabilită prin sentinţa penală nr. 1755/23.05.2019 a Judecătoriei Timi?oara pronunţată în dosarul nr. 32488/325/2018 definitivă prin decizia penală nr. 755/A/19.07.2019 Curţii de Apel Timi?oara, pedepse complementare ce se vor executa după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. 1 lit. c C. pen. În baza art. 45 alin. 3 lit. b C.pen. deduce din pedeapsa complementă mai sus stabilită durata deja executată începând cu data de 22.05.2021 la zi. În baza art. 45 alin. 5 rap. la art. 45 alin. 3 lit. b C.pen, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi executată. În temeiul art. 404 alin. 4 C. proc. pen. rap. art. 72 alin. 1 din Codul penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii din data de 28.04.2022. În baza art. 404 alin. 4 lit. b rap. la art. 399 alin. 1 Cpp menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul CĂLDĂRAŞ DARIUS prin ordonanţa nr. 3359/P/2022 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timi?oara emisă la data de 29.04.2022. În baza art. 399 alin. 4 Cpp prezenta hotărâre este executorie cu privire la măsurile preventive. În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de la inculpat a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic al acesteia în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, cu îndeplinirea obligaţiei de informare prevăzută de art. 5 alin. 5 al Legii nr. 76/2008. Ia act că persoana vătămată M******* E**** nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, acesta fiind în culpă procesuală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi 04.07.2022 prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 1981/2022 din 04.07.2022
  • Sedinta din data de 30.06.2022 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Repus pe rol

    repune cauza pe rol si acorda termen de judecata la data de 04.07.2022, ora 10.00, sala 17.

    Incheiere de sedinta din 30.06.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD