F****** D******* A* G********* D** B****
PetentAdmite cererea formulată de petenta, având ca obiect modificare acte constitutive. Încuviinţează modificările intervenite în statutul asociaţiei petente, conform actului adiţional VI la statutul Forumului Democrat al Germanilor din Banat, atestat sub nr. 77 din data de 28.04.2022 de av. Vasiluţă Diana din cadrul Baroului Olt, consiliul executiv fiind compus din: preşedinte – I. F., vicepreşedinţi – M. S., D. Ş., E. I. Ţ., membri – B. N., M.- A. S., C.-P.C., iar comisia de cenzori este alcătuită din: H. A., R.M.- B., H. F.-E. Dispune înscrierea modificărilor astfel survenite, în Registrul Special - Asociaţii aflat la grefa Judecătoriei Timişoara. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare, care se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 28.06.2022.
Hotararecameraconsiliu13570/2022 din 28.06.2022