B*** D**************** Ş* A********
PetentB**** T*********** S*
CreditorAdmite cererea formulată de petentul B.E.J.A. DRAGOMIR, STEPANOV şi ASOCIAŢII. Încuviinţează executarea silită pornită în dosarul execuţional nr. 951/EX/2022, ca urmare a cererii formulate de creditoarea Banca Transilvania S.A., privind pe debitorul Luchescu Daniel Petru, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 46253/03.07.2017, în vederea recuperării sumei de 2.000,13 lei la care se adaugă dobânzile, comisioanele şi alte sume prevăzute în titlul executoriu sau datorate în baza legii, ce vor fi calculate până la data achitării integrale, prin toate formele de executare prevăzute de lege, iar în cazul urmăririi imobiliare, numai cu respectarea prevederilor art. 813 alin. 5 C.pr.civ. Executorie. Fără cale de atac. Pronunţată azi, 14.04.2022, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere de executare silita 1281/2022 din 14.04.2022