L****** M******
ReclamantL****** C******** I**
PârâtU** P*********
PârâtRevenirea cu adrese către experţii desemnaţi pentru a urgenta efectuarea şi depunerea raportului de expertiză cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată acordat în exemplare suficiente atât pentru instanţă, cât şi pentru părţi. Revenirea cu adresă către U** P********* pentru a se comunica situaţia juridică a terenului, respectiv dacă acest teren a făcut obiectul legilor fondului funciar; dacă face parte din domeniul public sau privat al U** P********* şi dacă se cunoaşte situaţia posesiei. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 09.03.2023, ora 09:00, completul C2 civil, sala 2, pentru când reclamanta şi pârâtul L****** C******** I** au termen în cunoştinţă, iar pârâta U** P********* se citează. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.01.2023.
Incheiere de sedinta din 12.01.2023Încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, proba testimonială în cadrul căreia să fie audiaţi 2 martori, indicaţi în cererea de chemare în judecată. Încuviinţează pentru pârâţi proba cu înscrisuri. Încuviinţează pentru reclamantă proba cu expertiză în specialitatea topografie şi expertiză în specialitatea construcţii. Stabileşte ca obiective pentru expertiza în specialitatea topografie, obiectivele uzuale, respectiv: - identificarea suprafeţei de teren, care face obiectul cauzei; -identificarea vecinătăţilor; -precizarea dacă suprafaţa de teren identificată este împrejmuită; -să facă precizarea modalităţii de delimitare faţă de alte terenuri (garduri; semne convenţionale); - avizarea raportului de expertiză de către OCPI. Stabileşte ca obiective pentru expertiza în specialitatea construcţii: -identificarea imobilului care face obiectul cererii de chemare în judecată; -măsurarea imobilului care face obiectul cererii de chemare în judecată, precum şi anul edificării. Desemnează ca expert în specialitatea topografie, prin tragere la sorţi, pe dna. expert Ene Anca Rodica. Desemnează ca expert în specialitatea construcţii, prin tragere la sorţi, pe dna. expert Lunganu Elena. Pune în vedere reclamantei să depună la dosarul cauzei dovadă achitării onorariului provizoriu de expertiză pentru experţi în termen de 10 zile, sub sancţiunea decăderii. Stabileşte onorariu provizoriu pentru expertiză în specialitatea topografie suma de 2000 de lei, iar pentru expertiză în specialitatea construcţii suma de 1500 lei. Emite adresă către experţii desemnaţi, după depunerea dovezii de achitare a onorariului de expertiză, pentru a fi înştiinţati să efectueze, după convocarea părţilor, şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză încuviinţat, în exemplare suficiente pentru instanţă şi fiecare parte, cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată fixat, cu ataşarea dovezilor de convocare a părţilor. Emite o adresă către Biroul local pentru expertize tehnice judiciare şi contabile Dâmboviţa, după depunerea dovezii de achitare a onorariului de expertiză, pentru a se comunica numirea în cauză a dnei Ene Anca Rodica în specialitatea topografie şi a dnei Lunganu Elena în specialitatea construcţii. Emiterea unei adrese către U** P********* pentru a se comunica situaţia juridică a terenului, respectiv dacă acest teren a făcut obiectul legilor fondului funciar; dacă face parte din domeniul public sau privat al U** P********* şi dacă se cunoaşte situaţia posesiei. Amână cauza şi acordă termen la 12.01.2023, ora 09:00, Complet 2 civil, sala 2, pentru când reclamanta şi pârâtul L****** C******** I** au termen în cunoştinţă, iar pârâta U** P********* şi martorii încuviinţaţi reclamantului se citează. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.11.2022.
Incheiere de sedinta din 10.11.2022Admite declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător Mastacan Nadia Maria. Dispune înaintarea în vederea repartizării aleatorii conform art.110 alin.(2) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de grefa instanţei, astăzi, 28.06.2022.
Incheiere abtinere din 28.06.2022