O****** F*******
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 C.p.p., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 5883/P/2021 din data de 31.05.2022 prin care a fost trimis în judecată inculpatul O****** F*******, ., trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin 1 din C.pen. cu aplic.art. 41 al.l C.pen., a administrării probelor şi a actelor de urmărire penală prin care s-a adus la îndeplinire obiectul urmăririi penale, fiind rezultatul actelor de cercetare penală efectuate în cauză. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul O****** F******* trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin 1 din C.pen. cu aplic.art. 41 al.l C.pen.., urmând a se ataşa fişa de cazier judiciar a inculpatului. Prezenta încheiere se va comunica de îndată inculpatului şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu azi, 27.06.2022.
Incheierefinalacamerapreliminara din 27.06.2022acordă termen CC5P, fără citare părţi, la 27.06.2022