M******** I**
CondamnatÎn temeiul art. 587 Cod procedură penală, admite cererea de liberare condiţionată formulată de persoana condamnată M.I., deţinut în Penitenciarul Târgu Mureş în executarea pedepsei de 26 de ani închisoare aplicată prin sentin?a penală nr. 408 din 22.04.2014 a Tribunalului Galaţi. În temeiul prevederilor art. 59 alin. 1 şi 2 Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 5 Cod penal, dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 472/2014 din 01.09.2014 emis de Tribunalul Galaţi şi atrage atenţia condamnatului asupra prevederilor art. 61 Cod penal din 1968. În temeiul prevederilor art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În temeiul art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, suma de 340 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu (av. T. E. – del. nr. 5327/2022), rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 24 noiembrie 2022, prin punerea minutei hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 din Codul de procedură penală.
Hotarare 1287/2022 din 24.11.2022În temeiul art. 405 alin. 2 din Codul de procedură penală, stabileşte termen în vederea deliberării şi pronunţării hotărârii la data de 24 noiembrie 2022, pronunţare care va avea loc prin punerea minutei hotărârii la dispoziţia părţii şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.11.2022