P***** D******
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1339/P/2021 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu privind pe inculpatul PLE?CA DMITRIE trimis în judecată, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. şi ped. de art. 335 al. 1 C.p. ?i uz de fals, prev. de art. 323 C.p., cu aplic. art. 38 al. 1 C.p., a administrării probelor, precum şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul PLE?CA DMITRIE În temeiul art. 109 alin. 4 din Regulamentului de ordine interioară al instan?elor judecătore?ti, primul termen de judecată va fi fixat după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Cu drept de contesta?ie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Solu?ionată în cameră de consiliu ?i pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, azi, 24.10.2022.
Incheiere finala dezinvestire 1347/2022 din 24.10.2022