C********** G*** V******
PetentI** M******** - P*** P****** E*******
IntimatAdmite în parte plângerea contraven?ională formulată de petenta CRĂINICEANU GETA-VALERIA în contradictoriu cu intimata I.P.J. MEHEDINŢI. Modifică în parte procesul-verbal de contraven?ie seria PMHY, nr. 0080601/12.11.2021, în sensul că înlocuie?te sanc?iunea amenzii în cuantum de 500 lei cu sanc?iunea avertismentului. Atrage atenţia contravenientei asupra pericolului social al faptei săvârşite şi recomandă acesteia să respecte dispoziţiile legale. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului-verbal de contraven?ie seria PMHY, nr. 0080601/12.11.2021, întocmit de intimată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Orşova. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei astăzi, 28.07.2022.
Hotarare 299/2022 din 28.07.2022Amână pronunţarea la data de 28.07.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13.07.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.07.2022Amana cauza la 13.07.2022, ora 11,00, în vederea emiterii unei adrese către IPJ Caras-Severin, pentru a depune cazierul contraventional al petentei şi catre DITL Primaria Moldova Noua, pentru a depune istoricul contravenţional al petentei.
Incheiere de sedinta din 29.06.2022