B******* G*** H***** S** - P*** A************ B***** C*********
ReclamantB******* G*** H***** S** - P*** A************ J******* A*** I***** I**** S******
ReclamantO***** F****** P*** P*****
PârâtÎnlocuieşte pe doamna expert Veghinaş Simona şi desemnează în calitate de expert pe domnul Flocea Mihai, aflat la poziţia nr. 6 din lista pusă la dispoziţia instanţei de Biroul Local de Expertize Tehnice de pe lângă Tribunalul Suceava, specialitatea construcţii. Se va emite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice de pe lângă Tribunalul Suceava pentru a fi înştiinţat că s-a dispus înlocuirea expertului în cauză şi pentru a efectua transferul onorariului provizoriu în sumă de 500 lei achitat de reclamantă, din contul doamnei expert Veghinaş Simona în contul domnului expert Flocea Mihai. Se va emite adresă către domnul expert Flocea Mihai, în sensul celei de la fila 184 dosar, însoţită de obiectivul încuviinţat pentru reclamantă, cu menţiunea de a realiza lucrarea şi, totodată, cu menţiunea că onorariul provizoriu în sumă de 500 lei a fost deja achitat în contul Biroul Local de Expertize Tehnice de pe lângă Tribunalul Suceava, urmând a fi transferat în contul său. Se va efectua adresă către doamna expert Veghinaş Simona prin care i se va aduce la cunoştinţă că s-a dispus înlocuirea sa din cauză, sens în care onorariul provizoriu va fi transferat în contul noului expert desemnat. Amână judecarea cauzei la data de 10.03.2023, ora 10:00, sala 246, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 20.01.2023.
Incheiere de sedinta din 20.01.2023Încuviinţează ca actele de procedură pentru reclamantă să fie comunicate prin TDS, la adresa de email indicată prin cererea de acces la dosarul electronic, respectiv [email protected]. Se va reveni cu adresă în sensul celei de la fila 18 dosar, către doamna expert Veghinaş Simona, în vederea realizării lucrării de expertiză. Pune în vedere expertului judiciar să întocmească raportul de expertiză conform obiectivului încuviinţat şi să îl depună cu cel puţin 10 zile înainte de termenul de judecată, sub sancţiunea amenzii judiciare prevăzută de art. 187 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură civilă. De asemenea, i se va pune în vedere, ca, în măsura în care sunt necesare cheltuieli de deplasare, să înainteze la dosarul cauzei o adresă prin care să depună dovezi privind efectuarea acestora şi întinderea lor pentru ca instanţa să pună în discuţia părţilor avansarea de către partea interesată de realizarea lucrării a sumelor necesare pentru a acoperi costurile de deplasare. Se va reveni cu adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru a se înştiinţa cu privire la măsurile dispuse în privinţa expertizei. Amână judecarea cauzei la data de 20.01.2023, ora 09.00, sala 246, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 25.11.2022.
Incheiere de sedinta din 25.11.2022Se va emite adresă către doamna expert Veghinaş Simona, la sediul profesional din mun. Suceava, str. Mărăşti, nr. 4, bl. 22, sc. A, ap. 7, jud. Suceava, în vederea realizării lucrării de expertiză. Pune în vedere expertului judiciar să depună raportul de expertiză conform obiectivului încuviinţat cu cel puţin 10 zile înainte de termenul de judecată. De asemenea, să depună la dosar precizări privind timpul şi costul estimativ pentru realizarea acestei lucrări. Se va emite adresă către Biroul Local de expertize de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru a se înştiinţa cu privire la măsurile dispuse în privinţa expertizei. Amână judecarea cauzei la data de 25.11.2022, ora 10.00, sala 246, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 14.10.2022.
Incheiere de sedinta din 14.10.2022Încuviinţează proba cu înscrisurile depuse de părţi la dosarul cauzei. Încuviinţează proba cu expertiza în construcţii, specialitatea „Construcţii civile industriale şi agricole”, propusă de reclamantă. Desemnează în calitate de expert judiciar în construcţii pe doamna Veghinaş Simona, aflată la poziţia nr. 15 din lista de experţi, specialitatea Construcţii civile industriale şi agricole”. Stabileşte onorariul provizoriu de expert la suma de 500 lei, în sarcina reclamantei, şi pune în vedere acesteia prin apărătorul convenţional prezent ca, până cel târziu la următorul termen de judecată, să facă dovada achitării acestuia, sub sancţiunea decăderii din probă. Încuviinţează ca obiectiv pentru expertiza tehnică, specialitatea construcţii, obiectivul nr. 1 „Să determine pe baza înscrisurilor aflate la dosar şi a constatărilor din teren dacă reclamanta a executat lucrările cuprinse în înscrisul „Situaţie de lucrări nr. 3”, care sunt acestea şi dacă valoarea lor a fost corect calculată.” Respinge obiectivul nr. 2 propus de reclamantă ca nefiind de competenţa expertului judiciar. Prorogă pentru următorul termen de judecată discutarea obiectivelor pârâtului pentru expertiză, urmând ca acesta să suporte o parte corespunzătoare din onorariul de expert, în măsura încuviinţării lor. Pune în vedere reclamantei, prin apărătorul convenţional, să depună la dosar dovada de comunicare către pârâtă a situaţiei de lucrări nr. 3 anterior litigiului, în măsura în care are posibilitatea. Totodată, să efectueze demersuri către cei trei furnizori privind dovada transportului şi locului livrării, respectiv dacă bunurile au fost descărcate la sediul pârâtului. Prorogă efectuarea adresei către doamna expert Veghinaş Simona după depunerea de către reclamantă a dovezii de plată a onorariului provizoriu. Amână judecarea cauzei la data de 14.10.2022, ora 09.00, sala 246, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 16.09.2022.
Incheiere de sedinta din 16.09.2022În baza art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, constată încetată acţiunea civilă ce formează obiectul cererii reconvenţionale formulate de pârâtul – reclamant ORAŞUL FRASIN, prin Primar, în contradictoriu cu reclamanta – pârâtă S.C. BUILDING GOOD HOUSES S.R.L., în insolvenţă, prin administrator judiciar ALFA INSOLV I.P.U.R.L. Respinge, ca neîntemeiată, cererea pârâtului – reclamant privind depunerea de către reclamanta – pârâtă a contractului de asociere încheiat cu S.C. PETER GROUP S.R.L. Amână cauza la data de 16.09.2022, sala 246, ora 09:00, pentru când părţile, prin reprezentanţii convenţionali prezenţi, au primit termen în cunoştinţă. Cu drept la calea de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 402 C.pr.civ., astăzi, data de 12.07.2022.
Incheiere de sedinta din 12.07.2022Emite adresă către Serviciul Arhivă al Secţiei a II - a Civile a Tribunalului Suceava pentru a comunica o copie legalizată a hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei faţă de reclamanta – pârâtă, pronunţată de Tribunalul Suceava - Secţia a II-a Civilă în dosarul nr. 2216/86/2020, cu menţiunea datei şi modalităţii rămânerii definitive. Pune în vedere părţilor – prin reprezentanţii convenţionali ca, până la următorul termen de judecată, să pregătească concluzii cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 în ceea ce priveşte cererea reconvenţională, cu referire la suspendarea judecăţii, respectiv încetarea de drept a acţiunilor judiciare împotriva averii debitoarei. Prorogă discutarea suspendării judecăţii/încetării de drept a acţiunii ce face obiectul cererii reconvenţionale conform art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 la următorul termen de judecată, în funcţie de situaţia ce va rezulta din hotărârea judecătorească solicitată Arhivei Secţiei a II - a Civile. Pune în vedere reclamantei – pârâte – prin apărător, ca până la următorul termen de judecată, să arate care este teza probatorie pentru expertiza tehnică solicitată prin cererea de chemare în judecată, de asemenea, să arate în mod clar care sunt obiectivele pentru aceasta, în vederea aprecierii utilităţii şi concludenţei probei. Prorogă punerea în discuţie a probelor propuse de părţi la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 12 iulie 2022, ora 12:00, sala 232, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 iunie 2022.
Incheiere de sedinta din 24.06.2022Respinge, ca neîntemeiată, cererea de preschimbare a termenului de judecată din data de 24.06.2022, formulată de dna avocat Hîrşiu Andreea Daniela, în calitate de reprezentant convenţional al pârâtului Oraşul Frasin prin Primar. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 402 C.pr.civ., astăzi, data de 10.06.2022.
Incheiere de sedinta din 10.06.2022