G**** F********* B****** P*** R*********** L****
PârâtF**** 1* S*** P*** R***** L****
ReclamantI******** Ş** A* G***** F********* B*****
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamanta SC F 12 SRL (cu sediul si CUI) în contradictoriu cu pârâţii G F B şi I Ş al G F B (cu sediul în ) Obligă pârâtul I Ş al G F B la emiterea deciziei de aprobare a procesului verbal nr. 1884/23.09.2020 , întocmit de comisia de constatare şi evaluare a pagubelor. Respinge în rest cererea de chemare în judecată. Ia act de faptul că reclamanta nu a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea se va depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 19.07.2022
Hotarare 515/2022 din 19.07.2022-având în vedere lipsa titularului completului de judecată amână pronunţarea pentru data de 19 iulie 2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.07.2022-Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.396(1) Cod procedură civilă va dispune amânarea pronunţării la data de 05 iulie 2022, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin.2 Cod de procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.06.2022-pentru a se da posibilitatea reclamantei de a depune la dosarul cauzei cele solicitate va dispună amânarea cauzei -va pune în vedere reclamantei să lămurească instanţa şi să depună la dosarul cauzei cele solicitate conform încheierii de şedinţă de la termenul anterior de judecată, sub sanc?iunea suspendării cauzei
Incheiere de sedinta din 10.05.2022-introducerea în cauză în calitate de pârât a I.Ş al G.F.B, citarea lui cu un ex.din cererea de chemare în judecată şi întâmpinare, cu menţiunea de a depune întâmpinare în termen de cel puţin 10 zile înainte de următorul termen de judecată -reclamantul va preciza obiectul cererii
Incheiere de sedinta din 22.03.2022