P******** D* P* L**** J********** S********* 2 B********
ApelantG***** R*****
Apelant Intimat - InculpatB***** S**** - G*******
Apelant Intimat - Parte civilăG***** A******** N******
Apelant Intimat - Parte civilădecizia penală nr. 1091/A - În temeiul art.421, punctul 2, litera a, Cod procedură penală, admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului II, Bucureşti, de apelantul-intimat-inculpat G***** R***** şi de apelantul-intimat-parte civilă Bancău Suraj-Gheorghe împotriva Sentinţei penale nr.953/29.XII.2021 a Judecătoriei Sectorului II, Bucureşti – Secţia penală, din Dosarul nr.13458/300/2021. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală şi, rejudecând în fond: Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare, repunând, în individualitatea lor, pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată în această cauză, şi de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr.2.930/10.X.2019 a Judecătoriei Sectorului IV, Bucure?ti – Secţia penală, din Dosarul nr.13964/4/2019, rămasă definitivă, prin neapelare, la data de 29.X.2019. În temeiul art.253, alin.4, Cod penal, cu aplicarea art.41, alin.1, Cod penal, raportat la art.43, alin.1, Cod penal, şi art.396, alin.10, Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul G***** R***** la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, în variantă agravată şi în stare de recidivă după condamnare, împotriva persoanei vătămate Bancău Suraj-Gheorghe. În temeiul art.67, alin.1, Cod penal, aplică pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, literele a şi b, Cod penal, pe durata de 5 ani. În temeiul art.65, alin.1, Cod penal, aplică pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi, prevăzute de art.66, alin.1, literele a şi b, Cod penal. În temeiul art.96, alin.1, Cod penal, adaugă la pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată în această cauză, pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr.2.930/10.X.2019 a Judecătoriei Sectorului IV, Bucure?ti – Secţia penală, din Dosarul nr.13964/4/2019, rămasă definitivă, prin neapelare, la data de 29.X.2019, astfel că, în final, inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare. În temeiul art.45, alin.1, Cod penal, aplică pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, literele a şi b, Cod penal, pe durata de 5 ani, care se execută potrivit art.68, alin.1, litera c, Cod penal. În temeiul art.45, alin.5, Cod penal, aplică pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi, prevăzute de art.66, alin.1, literele a şi b, Cod penal. În temeiul art.72, alin.1, Cod penal, deduce durata reţinerii şi măsurii de siguranţă a internării medicale provizorii, de la data de 27.IV.2021 la data de 28.VII.2021, inclusiv. În temeiul art.25, alin.1, Cod de procedură penală, respinge, ca neîntemeiată, acţiunea civilă formulată de partea civilă Gocica Alexandru-Nicuşor. În temeiul art.109, alin.1 şi alin.3, Cod penal, ia măsura de siguranţă a obligării inculpatului la tratament medical, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări a stării psihice. În temeiul art.275, alin.2, Cod de procedură penală, obligă pe partea civilă Gocica Alexandru-Nicuşor la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale. În temeiul art.424, alin.3, Cod de procedură penală, deduce durata reţinerii şi măsurii de siguranţă a internării medicale provizorii, de la data de 27.IV.2021 la data de 28.VII.2021, inclusiv, precum şi perioada arestului preventiv, începând cu data de 7.VII.2022 la zi. În temeiul art.421, punctul 1, litera b, Cod de procedură penală, respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-intimat-parte civilă Gocica Alexandru-Nicuşor împotriva aceleiaşi sentinţe penale. În temeiul art.275, alin.3, Cod de procedură penală, cheltuielile de procedură pentru judecarea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului II, Bucureşti, de apelantul-intimat-inculpat G***** R***** şi de apelantul-intimat-parte civilă Bancău Suraj-Gheorghe rămân în sarcina statului, iar, în temeiul art.275, alin.6, Cod de procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu Iacob Laurenţiu-Emilian, pentru apelantul-intimat-inculpat, în sumă de 868 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei. În temeiul art.275, alin.2, Cod de procedură penală, obligă pe apelantul-intimat-parte civilă Gocica Alexandru-Nicuşor la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare în apel către stat. Definitivă. Pronun?ată pe data de 5.IX.2022, conform art.405, alin.1, teza finală, Cod de procedură penală.
Hotarare 1091/2022 din 05.09.2022Amână pronunţarea şi reactarea pentru data de 5.IX.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.09.2022Amână pronunţarea pentru data de 2.IX.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.08.2022În temeiul art.238, alin.2, Cod de procedură penală, cu aplicarea art.223, alin.1, litera d şi alin.2, Cod de procedură penală, dispune, din oficiu, arestarea preventivă a apelantului-intimat-inculpat G***** R*****, pe durata de 30 de zile, de la data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă. În temeiul art.275, alin.3, Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar, în temeiul art.275, alin.6, Cod de procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu Iacob Laurenţiu-Emilian, în sumă de 313 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţa din Camera de Consiliu din data de 7.VII.2022
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 07.07.2022Având în vedere imposibilitatea constituirii completului de apel, amână pronunţarea şi redactarea pentru data de 8.VIII.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.06.2022Amână pronunţarea şi redactarea Deciziei penale pentru data de 24.VI.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.05.2022Stabileşte pronunţarea şi redactarea pentru data de 18.V.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.04.2022În temeiul art.386, alin.1, Cod de procedură penală, respinge, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei penale reţinută în sarcina apelantul-intimat-inculpat G***** R*****, din infracţiunea de distrugere, în variantă agravată, prev. de art.253, alin.4, Cod penal, cu aplicarea art.41, alin.1, Cod penal, în infracţiunile de tentativă la omor calificat, prev. de art.32, alin.1, Cod penal, raportat la art.188, alin.1-art.189, alin.1, litere a şi f, Cod penal, cu aplicarea art.41, alin.1, Cod penal, şi de distrugere, în variantă agravată, prev. de art.253, alin.4, Cod penal, cu aplicarea art.41, alin.1, Cod penal, ambele cu aplicarea art.38, alin.2, Cod penal, formulată de apelanţii-intimaţi-părţi civile Bancău Suraj-Gheorghe şi G***** R*****. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23.III.2022.
Incheiere de sedinta din 23.03.2022Amână pronunţarea asupra cererilor de schimbare a încadrării juridice pentru data de 23.III.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.03.2022Stabileşte pronunţarea asupra cererilor de schimbare a încadrării juridice pentru data de 18.III.2022. Amână cauza pentru data de 6.IV.2022, ora 10,30.
Incheiere de sedinta din 09.03.2022