J**** P***********
InculpatS******* C***** J******* D* U****** C*** N*****
Parte civilăS******** D* A******** A* J******** C***
Parte civilă1. În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. rap. la art. 33 alin. (1) şi (2) din C.p., Condamnă inculpatul J.P.R. – la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie în forma tentativei la omor calificat, prev. de art. 199 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 32 alin. (1) din C. pen. şi art. 189 alin. (1) lit. h) şi alin. (2) din C. pen. 2. În temeiul art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din C. pen., Interzice inculpatului J.P.R. exercitarea, pe o durata de 5 (cinci) ani, calculată de la data executării sau considerării ca executate a pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă complementară, a următoarelor drepturi: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme. 3. În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din C. pen., Interzice inculpatului J.P.R. exercitarea, cu titlu de pedeapsă accesorie, pe o durată începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la data executării sau considerării ca executate a pedepsei principale, a aceloraşi drepturi a căror exercitare a fost interzisă cu titlu de pedeapsă complementară. 4. În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., Condamnă inculpatul J.P.R. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. (4) din C. pen. 5. În conformitate cu art. 38 alin. (2) din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., Constată că cele două infracţiuni comise de inculpatul J.P.R. se află în stare de concurs formal. Contopeşte pedepsele de 8 ani închisoare, respectiv 2 ani închisoare, aplicând pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, la care adaugă o treime din cealaltă pedeapsă (8 luni închisoare), rezultând în sarcina inculpatului J.P.R. pedeapsa de 8 (opt) ani şi 8 (opt) luni închisoare, în detenţie. 6. În baza art. 45 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din C. pen., Aplică inculpatului J.P.R. alături de pedeapsa principală rezultantă pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării, pe o durata de 5 (cinci) ani, calculată de la data executării sau considerării ca executate a pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme. 7. În baza art. 45 alin. (5) din C. pen. rap. la art. 65 alin. (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din C. pen., Stabileşte în sarcina inculpatului J.P.R. pedeapsa accesorie rezultantă, pe o durată începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la data executării sau considerării ca executate a pedepsei principale, constând în interdicţia exercitării drepturilor: a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme. 8. În baza art. 72 din C. pen., Scade din durata pedepsei închisorii de 8 ani şi 8 luni închisoare aplicate inculpatului durata reţinerii dispuse prin ordonanţa din data de 11.01.2022 şi a arestării preventive dispuse prin încheierea penală nr. 56/12.01.2022 a judecătorului de drepturi ?i libertă?i din cadrul Tribunalului Cluj – Sec?ia penală, durată calculată de la data de 11.01.2022 la zi. 9. În baza art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., Menţine arestarea preventivă dispusă faţă de inculpatul J.P.R. prin încheierea penală nr. 56/12.01.2022 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj – Sec?ia penală, prelungită şi menţinută ulterior. 10. În baza art. 7 alin. (1) rap. la art. 4 alin. (1) lit. b) şi pct. 1 din anexa la Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, Dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul J.P.R. în vederea adăugării profilului genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare. 11. În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 20 din C. proc. pen., Constată că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca şi S******** D* A******** A* J******** C***, nu s-au constituit în mod legal părţi civile în procesul penal. Constată că J.V. (victima care nu a dorit să participe la procesul penal în calitate de persoană vătămată), nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. 12. În baza art. 398 şi art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., Obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 3.000 lei (500 lei în etapa urmăririi penale, iar diferenţa în camera preliminară, faza judecăţii şi procedurile asociate), cu titlu de cheltuieli judiciare. 13. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei prezentei hotărârii pentru procuror şi inculpat. 14. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, data de 30.09.2022.
Hotarare 223/2022 din 30.09.2022Stabileşte termen pentru pronunţarea soluţiei la data de 30.09.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.09.2022Amână cauza, în vederea dezbaterii fondului cauzei, pentru data de 19.09.2022, ora 11.20, sala 31.
Incheiere de sedinta din 05.09.2022Amână cauza, în vederea discutării cererii de schimbare a încadrării juridice, pentru data de 05.09.2022, ora 12.00, sala 31.
Incheiere de sedinta din 28.07.2022Amână cauza, în vederea audierii martorilor, pentru data de 28.07.2022, ora 08.30, sala 31.
Incheiere de sedinta din 11.07.2022Amână cauza, în vederea audierii martorilor, pentru data de 11.07.2022, ora 12.00, sala 31.
Incheiere de sedinta din 20.06.2022Amână cauza, în vederea audierii martorilor, pentru data de 20.06.2022, ora 08.30, sala 16.
Incheiere de sedinta din 02.06.2022Amână cauza pentru data de 02.06.2022, ora 10.00, sala 31.
Incheiere de sedinta din 20.05.2022