P******** V*****
Apelant ContestatorC*** N******** D* P***** P************** C******* D* C**********
IntimatC*** J******** D* P***** V*****
Apelant IntimatSe revine cu adresă către deţinătorul de arhivă, societatea Ecoromedia Arhivare SRL, în sensul de a preciza în mod expres dacă, potrivit Decretului nr.389/1972 cu modificările şi completările ulterioare, contribuţia de asigurări sociale a fost reţinută şi virată pentru salariile brute menţionate în adeverinţa nr.1710 din 29 iunie 2018, emisă de SC Features SRL, respectiv dacă aceste venituri au făcut parte din fondul de salarii pentru care s-a datorat contribuţie de asigurări sociale de către angajator, sau dacă în aceste sume exista şi venituri excluse de la plata contribuţiei de asigurări sociale. Se va atrage atenţia reprezentantului legal al deţinătorului de arhivă că, în situaţia în care relaţiile solicitate nu vor fi comunicate, se va proceda la sancţionarea cu amendă judiciară, conform dispoziţiilor art.187 alin.1, pct.2, lit.g din Codul de procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 01 martie 2023, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 ianuarie 2023, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 18.01.2023Din oficiu, dispune suplimentarea probatoriului cu înscrisuri, prin obţinerea de relaţii de la Ciech Soda Romania şi SC Ecoromedia Arhivare SRL, în sensul de a preciza în mod expres dacă pentru veniturile brute menţionate în adeverinţele depuse la dosar, contribuţia de asigurări sociale a fost reţinută şi virată sau dacă în aceste venituri se regăsesc şi sume care au fost excluse de la plata contribuţiei de asigurări sociale. Se emite adresă către SC Ecoromedia Arhivare SRL, în sensul de a preciza în mod expres dacă, potrivit Decretului nr.389/1972 cu modificările şi completările ulterioare, contribuţia de asigurări sociale a fost reţinută şi virată pentru salariile brute menţionate în adeverinţa nr.1710 din 29 iunie 2018, emisă de SC Features SRL, respectiv dacă aceste venituri au făcut parte din fondul de salarii pentru care s-a datorat contribuţie de asigurări sociale de către angajator, sau dacă în aceste sume exista şi venituri excluse de la plata contribuţiei de asigurări sociale. Totodată, se vor anexa şi înscrisurile solicitate prin adresa nr. 343 din 02.11.2022 (f.38 dosar apel). Amână judecarea cauzei la data de 18 ianuarie 2023, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09 noiembrie 2022, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 09.11.2022