E** N*******
ReclamantC*** J******** D* P***** B****
PârâtAdmite acţiunea. Anulează decizia nr.240657/19.04.2022 emisă de Casa Teritoriala de Pensii Buzău şi obligă pârâta să emită o nouă decizie, de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă, prin luarea în considerare a veniturilor menţionate în adeverinţa nr.50/04.04.2022 emisă de SC FERMIT SA, completată cu adeverinta nr.439/04.11.2022 emisă de SC FERMIT SA. Obligă parata să plătească reclamantului diferenţa sumelor dintre pensia aflată în plată şi cea rezultată prin recalculare, începând cu data de 01.05.2022 şi până la plata efectivă a acestor drepturi. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data comunicării la Curtea de Apel Ploieşti, apelul urmând a fi depus la Tribunalul Buzău. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 16.01.2023.
Hotarare 6/2023 din 16.01.2023Pentru îndeplinirea unor obligaţii, reclamantul sa depuna dovezi privind palta si virarea CAS-ului, amână judecarea cauzei la data de 16.01.2023.
Incheiere de sedinta din 20.10.2022