S****** R***
Apelant InculpatS****** I**
Intimat PARTE CIVILĂS*** G***
Intimat PARTE CIVILĂS******* J******* D* U****** S************
Intimat PARTE CIVILĂRespinge, ca fiind nefondat, apelul declarat de inculpatul S****** R*** împotriva sentinţei penale nr. 821/01.07.2022 a Judecătoriei Foc?ani ?i men?ine ca fiind legală ?i temeinică sentin?a penală apelată. În temeiul art. 72 Cod penal, deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului durata re?inerii ?i a arestării preventive de la data de 22.07.2021, la zi. În temeiul dispozi?iilor art. 241 alin. 1 lit. c) Cod procedură penală, constată încetată de drept măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul S****** R***, la data pronun?ării prezentei decizii penale, simultan cu emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii pe numele inculpatului. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penal, obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel. În temeiul dispozi?iilor art. 272 Cod de procedură penală, suma de 942 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu (av. Radu Elisabeta), va fi avansată către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată azi, 17.11.2022, conform disp. art. 405 alin. 1 teza a II-a Cod de procedură penală, prin punerea la dispozi?ie a hotărârii, la grefa instan?ei.
Hotarare 1102/2022 din 17.11.2022Stabileşte termen pentru pronunţarea hotărârii la data de 17.11.2022, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei. Măsura preventivă - vezi dosar asociat 13585/231/2021/a8.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.10.2022Termen intermediar pentru verificarea legalităţii şi temeinciei măsurii preventive - vezi dosar asociat 13585/231/2021/a7
Incheiere de sedinta din 22.09.2022măsura preventivă a fost discutată în dosarul asociat 13585/231/2021/a6
Incheiere de sedinta din 09.08.2022