B******* I****
InculpatÎn baza art. 226 alin. 1 şi 2 C.proc.pen. raportat la art. 223 alin. 1 ?i 2 C.proc.pen. cu referire la art. 202 alin. 1 şi 3 C.proc.pen. admite propunerea de luare a măsurii arestării preventive formulată la data de 16.09.2022 de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu în dosarul de urmărire penală nr. 4171/P/2022 şi dispune arestarea preventivă a inculpatului BREBENEL IONU?, fa?ă de care s-a pus în mi?care ac?iunea penală pentru săvâr?irea infrac?iunii de evadare, faptă prev. ?i ped. de art. 285 alin. 3 lit. c) C.pen. ?i conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e, faptă prev. ?i ped. de art. 336 alin. 1 C.pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen, pe o durată de 30 de zile, începând de la data de 16.09.2022 şi până la data de 15.10.2022, inclusiv. În baza art. 230 C.proc.pen. emite de îndată mandatul de arestare preventivă pe numele inculpatului. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă, ce se depune la sediul Judecătoriei Giurgiu.
Incheiere finala dezinvestire din 16.09.2022