P******* C*** H******* P*** P*****
PetentA******* C*******
IntimatAdmite cererea având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii, formulată de petenta PRIMĂRIA COMUNEI HUDEŞTI, cu sediul în comuna Hudeşti, jud. Botoşani, reprezentată prin primar în contradictoriu cu intimatul A. C., Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 580 lei aplicată intimatului în temeiul procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PBTX nr. 115259 din data de 08.09.2019 încheiat de Poliţia oraşului Darabani, jud. Botoşani, prin reprezentant legal cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii. Obligă intimatul să efectueze 38 de ore de activitate în folosul comunităţii. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Darabani. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor a soluţiei, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 17 noiembrie 2022.
Hotarare 798/2022 din 17.11.2022