M***** L********
InculpatÎn baza art. 362 C.proc.pen. raportat la art. 208 alin. 2 şi 5 C.proc.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar, măsură pe care o menţine, luată faţă de inculpatul M***** L********. În temeiul art. 215 alin. 7 C.proc.pen. impune în continuare inculpatului respectarea următoarelor obligaţii, pe toată durata măsurii preventive: a) să se prezinte în faţa instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În temeiul art. 215 alin. 7 C.proc.pen., impune în continuare inculpatului respectarea următoarelor obligaţii, pe toată durata măsurii preventive: a) să nu părăsească teritoriul judeţul Ilfov şi Municipiul Bucureşti decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată. b). să nu se aproprie de martorii Dobre Valentin Sorin, Năstase Constantin, Cotoveanu Ionuţ Bogdan şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale. Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se realizează de către unitatea de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte inculpatul. În temeiul art. 242 alin. 1 C.pr.pen., respinge cererea de revocare a măsurii controlului judiciar formulate de inculpatul M***** L********, ca neîntemeiată. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată prin punerea minutei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 23.09.2022, ora 11:45.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata1787/2022 din 23.09.2022