P******* C*** H******* P*** P*****
PetentS***** M*****
IntimatAdmite cererea având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii, formulată de petenta PRIMĂRIA COMUNEI HUDEŞTI, cu sediul în comuna Hudeşti, jud. Botoşani, reprezentată prin primar în contradictoriu cu intimatul S. M., Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 1.500 lei aplicată intimatului în temeiul procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PBTY nr. 22188 din data de 12.03.2020 încheiat de Postul de Poliţie al comunei Hudeşti, jud. Botoşani, prin reprezentant legal cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii. Obligă intimatul să efectueze 98 de ore de activitate în folosul comunităţii. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Darabani. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor a soluţiei, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 17 noiembrie 2022.
Hotarare 800/2022 din 17.11.2022