G****** G*******
ReclamantG******** M*** N***
PârâtAdmite în parte cererea. Obligă pârâta să recalculeze, pentru perioada in care reclamanta a beneficiat de majorările salariului de baza reglementate de Legea-cadru nr.153/2017, art. 5 si art. 8 din Anexa nr.I, Familia Ocupaţională de Funcţii Bugetare "Invăţământ"-Capitolul I lit.B -Reglementări specifice personalului didactic din învăţământ, începând cu data de 01.01.2019 până la data la care salariul de bază al acesteia devine egal sau mai mare decât cel stabilit potrivit legii pentru anul 2022, drepturile salariale ale acestora, conform art. 38 alin.(41) din Legea-cadru nr.153/2017, respectiv, prin aplicarea creşterii de 25% reprezentând gradaţia de, a majorării de 10% de dirigen?ie la salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022, din care se scade salariul de bază aferent lunii decembrie 2018 pentru determinarea tranşelor de majorare. Obligă pârâta să achite reclamantei diferen?ele de drepturi salariale dintre drepturile salariale determinate si cuvenite potrivit prezentei hotărâri şi cele încasate, in perioada de mai sus, diferen?e actualizate cu rata indicelui de inflatie de la data scadentei fiecărui drept salarial component pana la data platii efective. Obligă pârâta să achite reclamantei dobânda legală penalizatoare, aferenta drepturilor salariale acordate conform prezentei hotărâri, de la data scadentei fiecărui drept salarial component pana la data platii efective. Respinge ca neîntemeiata cererea privind calculul şi plata majorărilor/creşterilor salariale în raport de salariul de bază lunar cuvenit. Cu apel in 10 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bucureşti-Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Pronuntata azi, 12.10.2022, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei.
Hotarare 6351/2022 din 12.10.2022