Dosar 1382/86/2022 din 28.04.2022

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1382/86/2022
Data dosar:
28.04.2022
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia a II-a civilă
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.09.2022 la ora 09:00

    Complet: C6FF
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Admite contestaţia formulată de către debitoarea S.C. ADI CENTER S.R.L. Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de creditoarea KONICA MINOLTA BUSINESS SOLUTIONS ROMANIA S.R.L, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei ADI CENTER S.R.L. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Tribunalul Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ., astăzi, data de 30.09.2022.

    Hotarare 255/2022 din 30.09.2022
  • Sedinta din data de 16.09.2022 la ora 09:00

    Complet: C6FF
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 30.09.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 16.09.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.09.2022
  • Sedinta din data de 12.07.2022 la ora 12:00

    Complet: C6FF
  • Amână cauza

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia tardivităţii completării contestaţiei invocată de către creditoare prin precizările depus la dosarul cauzei. Cu drept la calea de atac odată cu fondul. Menţine prorogarea discutării probelor propuse, respectiv cu înscrisuri şi expertiza contabilă propusă de debitoare, la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 16 septembrie 2022, sala 246, ora 09:00, pentru când se va cita creditoarea cu duplicat de pe precizările şi înscrisurile noi depuse de către debitoare, cu menţiunea de a-şi preciza, în scris, poziţia procesuală faţă de acestea până cel târziu la următorul termen de judecată, debitoarea având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iulie 2022.

    Incheiere de sedinta din 12.07.2022
  • Sedinta din data de 24.06.2022 la ora 09:00

    Complet: C6FF
  • Amână cauza

    Respinge, ca neîntemeiată, cererea debitoarei având ca obiect obligarea creditoarei la depunerea unei cauţiuni în prezenta cauză. Prorogă discutarea probelor propuse, respectiv cu înscrisuri şi expertiza contabilă propusă de debitoare, la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 12 iulie 2022, sala 232, ora 12:00, pentru când se va cita creditoarea cu duplicat de pe precizările şi înscrisurile noi depuse de către debitoare, cu menţiunile reducerii termenului de primire a citaţiei la o zi, conform art. 159 Cod de procedură civilă şi de a-şi preciza, în scris, poziţia procesuală faţă de acestea până cel târziu la următorul termen de judecată, debitoarea având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 iunie 2022.

    Incheiere de sedinta din 24.06.2022
  • Sedinta din data de 10.06.2022 la ora 09:00

    Complet: C6FF
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea de amânare formulată de către debitoare prin reprezentant convenţional. Prorogă discutarea probelor pentru următorul termen de judecată.

    Incheiere de sedinta din 10.06.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD