P******** D* P* L**** J********** A****
PetentA***** R**** G******
IntimatAdmite cererea de confirmare formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Avrig, şi în consecinţă: În baza art. 318 alin. 15 CPP, constată legalitatea şi temeinicia soluţiei de renunţare la urmărirea penală dispuse prin ordonanţa din data de 22.07.2022, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Avrig în dosarul nr. 37/P/2022, şi confirmă această soluţie în cauza având ca obiect săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul, prevăzută de art. 335 alin. 2 CP, faţă de suspectul ATHIAS ROMEO GABRIEL. În baza art. 275 alin. 3 CPP, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. În baza art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, admite cererea de prelungire a dreptului de circulaţie formulată de suspectul ATHIAS ROMEO GABRIEL şi în consecinţă: Dispune prelungirea dreptului de circulaţie al suspectului pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 16.11.2022 şi până la data de 15.12.2022, inclusiv. Modul de soluţionare a cererii de prelungire a dreptului de circulaţie se comunică şefului Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 14 noiembrie 2021.
Hotararecameraconsiliu272/2022 din 14.11.2022Amana pronuntarea la data de 14.11.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.11.2022În baza art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, admite cererea de prelungire a dreptului de circulaţie formulată de suspectul ATHIAS ROMEO GABRIEL, şi în consecinţă: Dispune prelungirea dreptului de circulaţie al suspectului pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17.10.2022 şi până la data de 15.11.2022, inclusiv. Modul de soluţionare a cererii de prelungire a dreptului de circulaţie se comunică şefului Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu. În baza art. 275 alin. 3 CPP, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 17 octombrie 2022.
Incheiere de sedinta din 17.10.2022În baza art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, admite cererea de prelungire a dreptului de circulaţie formulată de suspectul ATHIAS ROMEO GABRIEL şi în consecinţă: Dispune prelungirea dreptului de circulaţie al suspectului pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17.09.2022 şi până la data de 16.10.2022, inclusiv. Modul de soluţionare a cererii de prelungire a dreptului de circulaţie se comunică şefului Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu. În baza art. 275 alin. 3 CPP, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 16 septembrie 2022.
Incheiere de sedinta din 16.09.2022În baza art. 111 alin. 6 din O.u.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, admite cererea de prelungire a dreptului de circulaţie formulată de intimatul A. RO. G.- CNP ..., cu domiciliul în Constanţa, ..., jud. Constanţa, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat Marius Mocanu cu sediul în ...1, jud. Constanţa, şi în consecinţă: Dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 18.08.2022 şi până la data de 16.09.2022 inclusiv. Modul de soluţionare a cererii de prelungire a dreptului de circulaţie se comunică şefului Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu. În baza art. 275 alin. 3 CPP, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 18 august 2022.
Incheiere de sedinta din 18.08.2022