M*** A*********** R*** A*********
PetentAnulează cererea de ajutor public judiciar. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, data de 15.06.2022.
Incheiereanularecerere din 15.06.2022Se citează petentul la domiciliul indicat în cererea de chemare în judecată, precum ?i cu următoarele menţiuni; să semneze cererea de ajutor public judiciar, sub sancţiunea anulării cererii potrivit art.196 C.p.c; să dea o declaraţie pe proprie răspundere în care să menţioneze: - componenţa familiei: soţul, copiii sau alţi descendenţi în linie dreaptă în vârstă de până la 18 ani aflaţi în întreţinerea petentului, precum şi copiii sau alţi descendenţi în linie dreaptă în vârstă de peste 18 ani, dar nu mai mult de 26 de ani, dacă se află în continuarea studiilor şi în întreţinerea petentului, potrivit art.5 alin.1 din O.U.G nr.51/2008; - persoana care are domiciliul ori reşedinţa comună şi gospodăreşte împreună cu petentul, copiii sau alţi descendenţi în linie dreaptă ai acesteia în vârstă de până la 18 ani aflaţi în întreţinerea sa, precum şi copiii sau alţi descendenţi în linie dreaptă în vârstă de peste 18 ani, dar nu mai mult de 26 de ani, dacă se află în continuarea studiilor şi în întreţinerea petentului, potrivit art.5 alin.2 din O.U.G nr.51/2008; - veniturile nete realizate pe ultimele două luni de către petent şi de către fiecare membru al familiei, dintre persoanele arătate anterior; să depună la dosar următoarele înscrisuri: - copii de pe actele de stare civilă ale fiecărui membru al familiei, dintre persoanele arătate anterior; - cupon de pensie/adeverinţa de salariat privind veniturile nete pe ultimele două luni ale petentului şi ale fiecărui membru al familiei, dintre persoanele arătate anterior; - adeverinţă emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală referitoare la sursele de venit ale petentului şi ale fiecărui membru al familiei, dintre persoanele arătate anterior. Amână judecarea cauzei la 15.06.2022. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Mai 2022
Incheiere de sedinta din 25.05.2022Se citează petentul la domiciliul indicat în cererea de chemare în judecată, precum ?i cu următoarele menţiuni; să semneze cererea de ajutor public judiciar, sub sancţiunea anulării cererii potrivit art.196 C.p.c; să dea o declaraţie pe proprie răspundere în care să menţioneze: - componenţa familiei: soţul, copiii sau alţi descendenţi în linie dreaptă în vârstă de până la 18 ani aflaţi în întreţinerea petentului, precum şi copiii sau alţi descendenţi în linie dreaptă în vârstă de peste 18 ani, dar nu mai mult de 26 de ani, dacă se află în continuarea studiilor şi în întreţinerea petentului, potrivit art.5 alin.1 din O.U.G nr.51/2008; - persoana care are domiciliul ori reşedinţa comună şi gospodăreşte împreună cu petentul, copiii sau alţi descendenţi în linie dreaptă ai acesteia în vârstă de până la 18 ani aflaţi în întreţinerea sa, precum şi copiii sau alţi descendenţi în linie dreaptă în vârstă de peste 18 ani, dar nu mai mult de 26 de ani, dacă se află în continuarea studiilor şi în întreţinerea petentului, potrivit art.5 alin.2 din O.U.G nr.51/2008; - veniturile nete realizate pe ultimele două luni de către petent şi de către fiecare membru al familiei, dintre persoanele arătate anterior; să depună la dosar următoarele înscrisuri: - copii de pe actele de stare civilă ale fiecărui membru al familiei, dintre persoanele arătate anterior; - cupon de pensie/adeverinţa de salariat privind veniturile nete pe ultimele două luni ale petentului şi ale fiecărui membru al familiei, dintre persoanele arătate anterior; - adeverinţă emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală referitoare la sursele de venit ale petentului şi ale fiecărui membru al familiei, dintre persoanele arătate anterior. Amână judecarea cauzei la 25.05.2022. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Mai 2022
Incheiere de sedinta din 11.05.2022