G****** M*****
InculpatL******* E****
Parte civilăL******* M****
Parte civilăA***** F*****
Parte civilăL******* E******** M****
Parte civilăAmână pronunţarea în cauză la data de 01.02.2023. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 10.01.2023.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.01.2023În baza art.111 alin.6 din O.U.G.195/2002, rep., admite cererea formulată de inculpatul G****** M*****. Dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatului G****** M***** pe o perioada de 30 de zile, începând cu data de 12.01.2023 până la data de 10.02.2023 inclusiv, drept deţinut în baza dovezii cu drept de circulaţie seria CU nr. 3050460 eliberată la data de 08.01.2021. Măsura dispusă se comunică şefului Serviciului Poliţie Rutieră din cadrul IPJ Ilfov. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea minutei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 04.01.2023.
Incheiere de sedinta din 04.01.2023Amână pronunţarea în cauză la data de 10.01.2023. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 14.12.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.12.2022În baza art.111 alin.6 din O.U.G.195/2002, rep., admite cererea formulată de inculpatul G****** M*****. Dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatului G****** M***** pe o perioada de 30 de zile, începând cu data de 13.12.2022 până la data de 11.01.2023 inclusiv, drept deţinut în baza dovezii cu drept de circulaţie seria CU nr. 3050460 eliberată la data de 08.01.2021. Măsura dispusă se comunică şefului Serviciului Poliţie Rutieră din cadrul IPJ Ilfov. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea minutei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 09.12.2022.
Incheiere de sedinta din 09.12.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 14.12.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 15.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.11.2022În baza art.111 alin.6 din O.U.G.195/2002, rep., admite cererea formulată de inculpatul G****** M*****. Dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatului G****** M***** pe o perioada de 30 de zile, începând cu data de 13.11.2022 până la data de 12.12.2022 inclusiv, drept deţinut în baza dovezii cu drept de circulaţie seria CU nr. 3050460 eliberată la data de 08.01.2021. Măsura dispusă se comunică şefului Serviciului Poliţie Rutieră din cadrul IPJ Ilfov. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea minutei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 08.11.2022.
Incheiere de sedinta din 08.11.2022Faţă de lipsa de procedură amână judecarea cauzei la data de 15.11.2022.
Incheiere de sedinta din 18.10.2022În baza art.111 alin.6 din O.U.G.195/2002, rep., admite cererea formulată de inculpatul G****** M*****. Dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatului G****** M***** pe o perioada de 30 de zile, începând cu data de 14.10.2022 până la data de 12.11.2022 inclusiv, drept deţinut în baza dovezii cu drept de circulaţie seria CU nr. 3050460 eliberată la data de 08.01.2021. Măsura dispusă se comunică şefului Serviciului Poliţie Rutieră din cadrul IPJ Ilfov. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea minutei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 07.10.2022.
Incheiere de sedinta din 07.10.2022În baza art.111 alin.6 din O.U.G.195/2002, rep., admite cererea formulată de inculpatul G****** M*****. Dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatului G****** M***** pe o perioada de 30 de zile, începând cu data de 14.09.2022 până la data de 13.10.2022 inclusiv, drept deţinut în baza dovezii cu drept de circulaţie seria CU nr. 3050460 eliberată la data de 08.01.2021. Măsura dispusă se comunică şefului Serviciului Poliţie Rutieră din cadrul IPJ Ilfov. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea minutei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 09.08.2022.
Incheiere de sedinta din 08.09.2022