B****** D***** I****
InculpatM*** F*********
Parte vătămatăÎn baza art. 345 C.proc.pen. respinge cererile şi excepţiile formulate inculpatul, Buroacă Daniel Ionuţ. În temeiul art. 346 alin. (2) C.proc.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, privind pe inculpatul, B.D.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, faptă prev. de art. 205 alin. 1 C.pen., viol, faptă prev. de art. 218 alin. 2, 3 lit. b C.pen, violenţă în familie, faptă prev. de art. 199 alin. 1 şi 2 C.pen. rap. la art. 193 alin. 1 C.pen, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul, B.D.I., persoană vătămată fiind, M.F. Prezenta încheiere se comunică Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, inculpatului, persoanei vătămate. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi data de 29.09.2022.
Incheiere finala dezinvestire din 29.09.2022Pentru respectarea principiului contradictorialită?ii, acorda termen la data de 29.09.2022, ora 11:00, pentru punerea in discu?ie a cererilor si excep?iilor invocate de către inculpat.
Incheiere camera preliminara din 15.09.2022