C****** M****
InculpatÎn baza art. 396 alin.1 şi 4 Cod procedură penală raportat la art.83 Cod penal cu aplicarea art.396 aliniat 10 cod procedură penală stabileşte în sarcina inculpatului pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, prevăzută de art.336 aliniat 1 Cod penal. În baza art.83 alin.1 şi 3 Cod penal amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit în condiţiile art.84 Cod penal. În baza art.85 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 85 aliniat 2 lit.b şi c Cod penal impune inculpatului să execute obligaţiile de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Livezile, judeţul Timiş sau Inspectoratul Şcolar Timiş pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare şi să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art.86 aliniat 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art.85 aliniat 1 literele c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art.404 alin.3 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 400 lei. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 05 decembrie 2022 prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 763/2022 din 05.12.2022Declară închiderea dezbaterilor şi faţă de prevederile art.391 alin.1 si 2 Cod procedură penală informează părţile şi participanţii că deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotarârii va avea loc la data de 05.12.2022. În baza art.405 alin.1 Cod procedură penală hotărârea se va pronunţa prin punerea acesteia la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 05.10.2022