O***** B******* S**
ReclamantE****** R****** A******** R********** S*
PârâtG**** G***** V*******
IntervenientAdmite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta OFFCAR BENEFITS S.R.L. în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE-REASIGURARE S.A. şi cu intervenientul forţat G**** G***** V*******. Obligă pârâta la plata sumei de 4699,82 lei reprezentând diferenţă despăgubire. Obligă pârâta la plata la plata penalită?ilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere aferente debitului restant calculate din ziua următoare scadenţei, 17.05.2022 şi până la achitarea integrală. Obligă pârâta la plata sumei de 1985 lei din care 200 lei reprezentând taxă judiciară de timbru şi 1785 lei reprezentând onorariu de avocat. Executorie de drept. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 11.10.2022.
Hotarare 19866/2022 din 11.10.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 11.10.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.09.2022