C**** S* C******
Apelant ReclamantB**** R****
Intimat PârâtG**** C****** A*****
Intimat PârâtAdmite apelul declarat de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. – prin subunitatea Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică - CESTRIN împotriva Sentinţei civile nr. 4526/2022 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 14097/211/2021, pe care o schimbă în parte, în sensul că obligă intimaţii-pârâţi la plata în favoarea apelantei-reclamante şi a sumei de 517 lei, cu titlu de despăgubire, actualizată la data plăţii cu indicele de inflaţie, la care se adaugă şi dobânda legală penalizatoare, ce se va calcula de la data de 28.06.2019 şi până la data plăţii efective. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în apel. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea şi motivele de recurs se depun la Tribunalul Cluj – Secţia civilă. Pronunţată azi, 27.01.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 98/2023 din 27.01.2023Amână pronun?area hotărârii pentru data de 27.01.2023.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.01.2023