C***** C********
ReclamantZ****** L***** I****
PârâtAdmite sesizarea formulată de petenta UNITATEA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ C***** C******** în contradictoriu cu intimatul ZODIERU LUCIAN-IONU?. Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale în cuantum de 1.000 lei, aplicată intimatului prin procesul-verbal seria CCS nr. 0334206 din data de 03.03.2022, întocmit de către agentul constatator din cadrul I.P.J. Ia?i – Sec?ia 5 Poli?ie Rurală Răducăneni, cu sancţiunea obligării intimatului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 25 de ore. Prestarea activită?ii în folosul comunită?ii pe durata de timp stabilită prin prezenta hotărâre va avea loc în raza Unităţii Administrativ-Teritoriale C***** C********. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Răducăneni, sub sanc?iunea nulită?ii. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, azi, 29.11.2022.
Hotarare 428/2022 din 29.11.2022În baza disp.art.396 Cod procedură civilă amână pronun?area la data de 29.11.2022 când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.11.2022